Una pentru toți: Amintirea Victoriei, pe care nimeni nu o va putea șterge
Cu prilejul Zilei Victoriei, Sputnik a selectat cele mai interesante date despre Moldova
din anii Marelui Război pentru Apărarea Patriei.


Cu prilejul Zilei Victoriei, Sputnik a selectat cele mai interesante date despre Moldova
din anii Marelui Război pentru Apărarea Patriei.

Primul avion al inamicului a fost doborât pe teritoriul Moldovei pe 22 iunie 1941, la ora 04.30
După semnalul de atac aerian, 10 avioane de vânătoare MiG-3 s-au ridicat în aer. În direcția lor se îndreptau 85 de bombardiere ale inamicului. Comandantul de escadrilă al regimentului 4 al aviației de vânătoare, Afanasi Karmanov, a doborât primul avion, apoi încă trei. În panică, avioanele inamicului zburau unele peste altele, în aer având loc trei ciocniri. În acea zi, deasupra orașelor Grigoriopol, Tiraspol și Chișinău au fost doborâte în jur de 20 aparate de zbor ale inamicului.
Detașamentele de partizani
Din 1941 și până în 1944, pe teritoriul RSS Moldovenești, ocupat de trupele româno-germane, au activat aproximativ 3500 de partizani și 80 de organizații ilegale. În iunie 1943 au fost formate Unitatea întâi de partizani din Moldova și Unitatea a doua de partizani din Moldova... Peste 600 de ilegaliști au fost executați, peste 800 de deținuți politici au murit în închisoarea din Tiraspol.
Eliberarea Moldovei
Moldova Sovietică a fost eliberată în cadrul operației Iași-Chișinău, desfășurată în august 1944. În mai puțin de 10 zile, între 20 și 29 august 1944, a fost eliberată o bună parte a Moldovei și României, fiind nimicită o grupare importantă a trupelor hitleriste, iar Bucureștiul a declarat că nu mai luptă de partea Germaniei națiste și aderă la coaliția antihitleristă. În timpul retragerii din Chișinău, hitleriștii au nimicit circa 2 mii de prizonieri de război sovietici aflați în lagăre, au incendiat și au aruncat în aer cele mai impunătoare clădiri din oraș, au distrus aproape toate întreprinderile industriale, 9388 de case, multe școli, clădiri administrative, stația de telefoane, telegraful etc. Prejudiciul material cauzat orașului a constituit 1,5 miliarde de ruble, calculat la prețurile de până la război. În anii 1944 – 1945 au căzut pe front peste 40 de mii de ostași originari din Moldova.
Contribuția Moldovei la Victoria asupra nazismului
Contribuția Moldovei la Victoria asupra nazismului În anul 1941, odată cu declanșarea acțiunilor militare, peste 300 de mii de persoane au fost evacuate din Moldova în teritorii mai îndepărtate ale URSS. Din mijloacele colectate de refugiați a fost construită o coloană de tancuri „За Советскую Молдавию" („Pentru Moldova Sovietică"). Până în noiembrie 1942 au fost adunate 3,5 milioane de ruble. din acești bani au fost construite 11 tancuri T-34-76. A doua coloană cu aceeași denumire a apărut deja după eliberarea RSSM, în 1944. Pentru cele două coloane de tancuri au fost jertfite 20 de milioane 463 de mii de ruble, aproape 65 de mii de puduri de pâine și 411 capete de animale. Din mijloacele colectate de femeile din Moldova a fost constituită escadrila de vânătoare Iak-7B.
Eroii Moldovei
Aproape 400 de mii de cetățeni originari din Moldova au luptat în componența Armatei Roșii. Pentru faptele lor eroice, 250 de mii de soldați, ofițeri și partizani au fost decorați cu ordine și medalii.
Chișinăuianul A. M. Sokolov, comisar de escadrilă a regimentului 5 de aviație, a participat în 1941 la 37 de lupte aeriene și a doborât personal opt avioane inamice, fiindu-i conferit titlul de Erou al Uniunii Sovietice. Acest titlu înalt i-a fost conferit și renumitei lunetiste L. M. Pavlicenco, născută la Chișinău, care, în luptele pentru apărarea Moldovei, Odesei și Sevastopolului, a nimicit 309 fasciști. În luptele de pe teritoriul Sileziei, moldoveanul Ion Soltâs din satul Cuzmin, a astupat cu pieptul său o ambrazură. În timpul asaltului Königsbergului s-a remarcat comandantul de artilerie al plutonului 16 de pușcași, colonelul Serghei Polețki din Bender. Generalul Nikita Lebedenko, care a crescut în satul Crihana Nouă de lângă Cahul, a fost comandant de pluton, iar ulterior a devenit comandantul Vienei. Piotr Verșigora, de origine din satul Severinovka, a condus în anii 1943 – 1944 vestita Divizie întâi de partizani, creată de Kovpak…
Până în prezent s-a stabilit că 19 Eroi ai Uniunii Sovietice sunt originari din Moldova.
Cum a fost restabilit Chișinăul după război
Ziua Victoriei în zilele noastre
Pentru Moldova, sărbătorirea Zilei Victoriei este astăzi mai importantă ca niciodată. Deseori, unii politicieni încearcă să subestimeze rolul URSS în victoria asupra fascismului. Cu toate acestea, cea mai mare parte a cetățenilor țării nu este de acord cu această poziție. Aproape fiecare familie din Moldova are rude și apropiați care au luptat pentru Victorie, sacrifindu-și forțele și chiar viața. Pe front, în ilegalitate, în spatele frontului… În fiecare an, pe 9 mai și 24 august, la Chișinău și în întreaga țară se desfășoară acțiuni ample consacrate Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei și eliberării Moldovei de sub ocupația fascistă.
Valeriu Balan, redactor
Miroslav Rotari, oldchisinau.com: fotografii
Vladimir Polușatov: video
Vadim Rusu: designer

Sputnik Moldova 2019