Bilanțul „săptămânii demisiilor" - cine a fost rugat să plece

După inaugurarea guvernului condus de Maia Sandu, așa cum era de așteptat, a început un val de demisii în ministere, departamente și alte instituții de stat, întreprinderi și chiar în instanțe judecătorești.
Editorialistul Sputnik vă prezintă o cronologie a "plecărilor" din cadrul structurilor de stat, săptămâna trecută, dar și în ziua de luni, când premierul a anunțat chiar de dimineață mai multe demiteri.

Cristina Balan
Ambasadorul Moldovei în SUA


17 iunie.
Ambasadorul Moldovei în SUA, Cristina Balan și-a anunțat demisia. Mesajul a fost publicat pe pagina sa de Facebook.
Anterior, Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene în Guvernul Maia Sandu, Nicu Popescu, a semnat un ordin prin care a recheamat-o pe ambasadoarea Republicii Moldova în SUA, Cristina Balan, "pentru consultări". Mai târziu, Popescu a declarat că diplomatul i-a ignorat mesajul.

Vasile Botnari
Directorul SIS


18 iunie.
A fost anunțată demisia directorul SIS Vasile Botnari. Funcția va fi deținută temporar de adjunctul său Alexandru Esaulenco. Opinia publică a aflat despre demisia lui Botnari doar după ce pe site-ul instituției a fost schimbat numele directorului.

Bogdan Zumbreanu
Șeful Centrului Național Anticorupție


18 iunie.
Și-a anunțat demisia șeful Centrului Național Anticorupție Bogdan Zumbreanu. Acesta a fost demis de Parlament încă la ședința din data de 8 iunie. însă abia peste aproximativ două săptămâni a fost anunțat cine îi va prelua atribuțiile - în această funcție a fost numită directorul adjunct al CNA Lidia Chireoglo.

Comisia Electorală Centrală

18 iunie.
Pericolul planează asupra membrilor Comisiei Electorale Centrale. Parlamentul a votat în prima lectură modificări la Codul Electoral, în ceea ce ține de demitere a membrilor Comisiei Electorale Centrale. Astfel, a fost anulată prevederea care stipula că membrii CEC pot fi demiși doar prin decizia instanței de judecată. Astfel, demiterea acestora va fi mai simplă – urmează să vedem cine va fi primul.


Vladimir Baldovici
Directorul general al Agenției Proprietății Publice

Lilia Palii
Secretarul general al Cancelariei de Stat

Simion Carp
Secretar general de stat din cadrul MAI

Ion Sula
Directorul interimar al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor



20 iunie.
20 iunie 2019. Mai mulți funcționari numiți de fostul Cabinet de miniștri au fost eliberați din funcții într-o singură zi. Este vorba de directorului general al Agenției Proprietății Publice, Vladimir Baldovici, secretarul general al Cancelariei de Stat Lilia Palii, secretarului general de stat din cadrul MAI, Simion Carp și directorul interimar al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Ion Sula.
Mihai Poalelungi
Președintele Curții Constituționale


20 iunie.
Președintele Curții Constituționale, Mihai Poalelungi, și-a dat demisia. Anunțul a fost plasat pe site-ul oficial al Curții Constituționale. Anterior, Curtea a adoptat un șir de decizii legate de criza politică prin care a trecut țara, care au fost criticate dur de politicienii din țară, dar și de partenerii de peste hotare.
Președintelui țării Igor Dodon și premierul Maia Sandu le-au cerut tuturor membrilor CCM sî-și prezinte demisia.

Lilia Buștiuc
Directorul Pieţei Centrale


21 iunie.
Demisii și în structurile municipale. A fost demisă directorul Pieţei Centrale Lilia Buștiuc. Aceasta s-a aflat în funcție doar două luni, după demiterea lui Octavian Bivol.

Stanislav Pavlovschi
Ministrul Justiției


23 iunie.
Ministrul Justiției, Stanislav Pavlovschi, și-a dat demisia din funcție. El a anunțat despre aceasta pe pagina sa de Facebook. El și-a motivat decizia prin faptul că în perioada lucrului asupra planului de acțiuni în domeniul justiției, a identificat mai multe incompatibilități de caracter personal, care potrivit Constituției Republicii Moldova fac imposibilă activitatea sa în calitate de membru al Guvernului.



Valentina Buliga
Directorul general al Casei Naționale
de Asigurări Sociale (CNAS)


24 iunie.
Și ziua de luni a început cu demisii. Guvernul a eliberat-o pe Valentina Buliga din funcția de director general al Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS). Aceasta s-a aflat în funcție scurt timp, de la sfârșitul lui 2018.
Totodată, a fost demis secretarul de stat la Ministerul Economiei Vitalie Iurcu. De asemenea, Maia Sandu a inițiat verificări în privința fostului șef al Agenției pentru Supraveghere Tehnică Ghenadie Sajin în legătură cu suspiciuni de comiterea unor încălcări.

Redactor: Alexandr Isaev
Foto: Miroslav Rotari, facebook
Designer: Vadim Rusu


Sputnik Moldova 2019